Declarația Mișcării privind practica examinării și adoptării accelerate a unui număr foarte mare de proiecte legislative
Parlamentul nu este un conveier de legi, iar integrarea europeană nu este un exercițiu de bifare.
Mișcarea Civică „Construim Încredere” atrage atenția asupra practicii de examinare și adoptare în grabă a unui număr mare de proiecte legislative, fără suficient timp pentru analiză, dezbateri și evaluarea consecințelor.
Integrarea europeană presupune armonizarea legislației cu standardele UE, dar transpunerea unei norme nu înseamnă automat că instituțiile și societatea sunt pregătite să o aplice. Legile trebuie adaptate realităților Republicii Moldova, analizate din perspectiva impactului asupra cetățenilor și economiei și însoțite de resurse și mecanisme clare de implementare.
Solicităm Parlamentului și Guvernului mai multă transparență, timp real pentru examinarea reformelor importante, evaluări credibile de impact și verificarea capacității instituțiilor de a pune noile reguli în practică.
Republica Moldova are nevoie de mai puține improvizații legislative și de mai multă calitate, predictibilitate și responsabilitate publică.
Integrarea europeană nu se măsoară în numărul de legi votate sau de căsuțe bifate, ci în rezultatele pe care aceste reforme le aduc oamenilor.
Declarația integrală o gasiți mai jos.